Fondurile europene au un rol esențial în dezvoltarea României, CEC Bank finanțând, de la demararea Exercițiului Financiar 2007-2013 și până în prezent, peste 3.000 proiecte investiționale, a declarat Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank.
Banca de stat CEC Bank a ajuns a treia cea mai mare bancă după dimensiunea bilanțului din România, după ce a depășit surprinzător BRD Société Générale, dar și Raiffeisen Bank și ING Bank. Secretul saltului spectaculos de anul trecut? CEC a primit depozite peste așteptări de la clienții mari pe care le-a plasat într-un volum record de titluri de stat, care au ajuns să fie cât creditele.
Strategia CEC Bank din ultimii ani a fost aceea de a fi printre principalele bănci care să atragă economisiri de la clientelă, arată Adina Elena Călin, directoarea direcției produse și servicii bancare al băncii de stat. CEC are cea mai extinsă rețea teritorială, mare parte în rural. Deși banca merge spre digitalizare, va menține și o prezență importantă în localitățile mici, care să deservească seniorii – peste 700.000 au conturi la CEC Bank, arată Călin, la Maratonul de Educație Financiară de la Profit TV.
Adâncirii diferențelor între generații prin răspândirea digitalizării, dar și gradul îngrijorător de singurătate în rândul vârstnicilor, sunt câteva dintre motivele pentru care a fost demarat un proiect care va oferi persoanelor în vârstă contexte de socializare și învățare aplicată a competențelor digitale.
Schema de ajutor de stat Creditul Fermierul, prin care agricultorii se pot împrumuta la dobândă subvenționată pentru finanțarea activității curente, a atras prima bancă interesată să participe în program. CEC Bank, deținută de statul român, a solicitat obținerea acordurilor de finanțare granturi la FGCR, instituție de garantare pe care a preluat-o anul trecut de la BRD, BCR și Raiffeisen.
Șoferii care vor să achiziționeze huvinietă sau să își plătească taxa de pod de la Fetești - Cernavodă o pot face, de luna aceasta, direct din aplicațiile de Mobile Banking și Internet Banking CEC Bank.
CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane lei în anul 2023. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor nete până la 83,5 miliarde lei – în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut.
CEC Bank a acordat o nouă finanțare, de 8 milioane de euro, companiei Cerinvest Imobiliare SRL, dezvoltatorul Fashion House Outlet Pallady.
Proiectul a fost finalizat în doar 5 luni, deși termenul de execuție al unei astfel de lucrări este de până la 24 de luni
Ministerul Finanțelor vrea să majoreze capitalul social al CEC Bank cu 1 miliard de lei prin emiterea de noi acțiuni cu o valoare nominală egală cu valoarea nominală a acțiunilor existente, potrivit proiectului de buget pe anul 2024.
CEC Bank a acordat credite în cadrul programelor guvernamentale FamilyStart și StudentInvest în valoare de peste 100 milioane de lei, în cadrul a doua tranșe de plafoane succesive.
CEC Bank a atras 162,6 milioane de euro prin suplimentarea emisiunii lansate în februarie 2023, scadentă în februarie 2028, cu un nou plasament de obligațiuni senior nepreferențiale eligibile MREL.
CEC Bank a acordat o finanțare de circa 4 milioane de euro companiei Pet Star Holding, unul dintre cei mai importanți producători de preforme PET din România și zona Balcanilor, ca volum de producție și varietate de formate
CEC Bank semnează un parteneriat cu TAROM, prin care vor fi asigurate servicii de acceptare la plată a cardurilor bancare emise sub siglele Visa și Mastercard, prin preluarea decontării tranzacțiilor card derulate pe piețele internaționale, realizată până în prezent printr-o bancă din afara României.
Începând cu anul 2021, CEC Bank, una dintre cele mai mari bănci de pe piața locală, are și o linie dedicată finanțării businessurilor din industria agroalimentară, dat fiind faptul că, după cum precizează Bogdan Alexandrescu, director al Direcției Agri în cadrul CEC Bank, în cadrul emisiunii PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, activitatea în acest domeniu este cu mult diferită față de alte industrii.
CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 369,4 milioane de lei în primul semestru din 2023, în creștere de peste trei ori față de aceeași perioadă din 2022. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor nete până la 69,08 miliarde de lei - plus 29,4% față de perioada similară a anului trecut.
CEC Bank a finalizat preluarea pachetului de 99,993% din capitalul social al Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) de la BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română și Raiffeisen Bank.
CEC Bank a acordat o finanțare de 9,5 milioane de euro producătorului agricol Agroserv Măriuța, deținător al brandului Lăptăria cu Caimac. Finanțarea include facilități atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, fiind destinată refinanțării portofoliului de credite al companiei de la Exim Banca Românească și ProCredit Bank.
Ministerul Finanțelor a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural prin intermediul CEC Bank, care a achiziționat participațiile BRD Groupe Societe Generale, BCR și Raiffeisen Bank la Fond, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la dezbaterea "Soluții de garantare financiară - Retrospectivă și perspectivă 2023-2024".
CEC Bank a încheiat 2022 cu un profit net auditat, de 424,3 milioane de lei, în creștere cu 16% față de 2021. Acesta este al patrulea an consecutiv în care CEC Bank raportează profituri solide, în creștere și își consolidează poziția pe piață.
Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, și-a fixat acum strategia de listare la Bursa București, urmând să vândă până la 833,3 milioane acțiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiuni, în perioada 4-16 mai.
Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, și-a fixat strategia de listare la Bursa București, BERD urmând să vândă până la 189.071.146 acțiuni existente, reprezentând circa 10% din numărul total de acțiuni, iar fondatorul Jabbar Kanani va vinde până la 611.551.405 acțiuni existente, reprezentând circa 32% din acțiuni.
Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, a desemnat WOOD & Company Financial Services a.s. pentru a-i oferi consultanță, în vederea explorării oportunităților de a obține capital inclusiv, dar fără a se limita, printr-o potențială ofertă publică inițială de acțiuni în România, urmată de admiterea la tranzacționare a acțiunilor la Bursa de Valori București
CEC Bank a încheiat 2022 cu un profit net estimat, neauditat, de 446,8 milioane de lei, în creștere cu 22% față de 2021.
CEC Bank, banca cu cea mai lunga istorie pe piata financiar-bancara din Romania, a carei activitate a inceput in 1864, listeaza astazi, 17 februarie, primele 2 emisiuni de obligatiuni denominate in lei si euro, pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti, cu o valoare cumulata de peste 650 milioane de lei. Emisiunea de obligatiuni in lei se va tranzactiona sub simbolul bursier CECRO25, cu o valoare totala de 175,35 milioane de lei, in timp ce emisiunea de obligatiuni in euro se va tranzactiona sub simbolul bursier CECRO25E, avand o valoare totala de 97,3 milioane euro.